Una dintre cele mai bogate echipe din campionat, Astra, a ajuns la același număr de puncte cu o nou-promovată, ASA Târgu Mureș. Protasov și-a dus echipa pe cel mai greu teren din Liga I, mureșenii având un singur egal și un singur gol primit pe stadionul lor și a avut un meci mai greu decât cel cu Dinamo Zagreb din Europa League. Echilibrată și pe alocuri greoaie a fost prima repriză de la Mureș, iar ocaziile clare au fost rarisime. Cu Zicu pe bancă, echipa lui Pustai a încercat să marcheze doar prin Goga, care n-a găsit poarta cu capul (35) și prin Gabi Mureșan, care l-a încercat cu stângul pe Lung (40). Astra a avut mai multă constanță și siguranță în joc, dar a trimis singurul ei șut pe poartă al reprizei prin fundașul Ben Youssef , dar Stăncioiu a prin cu ceva emoții.
Astra, dominată în partea secundă
Jucătorii gazdă au prins tupeu în partea secundă, iar acțiunile lor au avut mai multă consistență. S-au lovit însă de lipsa de eficacitate, pe când atacanții Astrei l-au văzut tot mai rar la față pe portarul Stăncioiu. Gabi Mureșan și-a făcut și el numărul, cu un fault dur, pentru care a luat galben. Henrique putea marca, dar a ratat ținta din 6 metri (67), la una dintre cele mai importante ocazii ale reprizei. Pe final, Astra s-a limitat să respingă ploaia de centrări care s-a abătut spre careul lui Silviu Lung, iar cele două echipe rămân la egalitate de puncte și după jocul direct.
Sursa foto: Captură Dolce Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER